Napasta

In cadrul Festivalului National de Teatru 2012, participa Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti cu punerea in scena a lui Cristi Juncu pentru “Napasta”. Fiind editia dedicata celor 100 de ani de la trecerea in nefiinta a lui Caragiale, era normal sa se joace si unica drama scrisa vreodata de conu’ Iancu. De asemenea este si ultima piesa din repertoriul marelui scriitor, cea care i-a adus mare mahnire in urma acuzatiilor de plagiat, dar si notorietate, fiind ea la randu-i plagiata si jucata pe mari scene si prima piesa din Romania ce a fost jucata intr-o limba straina la Cernauti, 30 decembrie 1895.

Respectandu-si crezul : „Cu cât ai o viziune mai «vizionară», cu atât mai bun eşti ca regizor”, Cristi Juncu vine cu o punere in scena a dramei ce pare desprinsa din vis. Cu un text fragmentat pe alocuri, incercarea de introducere intr-o atmosfera apasatoare, neagra, atinsa de fatalitate, reuseste prin folosirea unui decor minimalist, dar plin de simboluri revelatoare. Scena mica ce infatiseaza carciuma este inconjurata de randuri inghesuite de spectatori ce pot aproape atinge personajele. Desi o vreme ingrozitoare afara, locurile se umplu ametitor de repede de oameni ce stau cu sufletul la gura asteptand faurirea dramei. Inainte de debut, singurul zgomot ce se aude pe scena de la Bulandra este sunetul ploii abundente cazand pe acoperis ce sporeste dramatismul situatiei. In acorduri de muzica country, ce duc cu gandul la scenele din filmele cu Vestul Salbatic, este prezentat decorul si apoi personajele. In jocuri de lumini, se descopera universul alb-negru imaginat de regizor, o esarfa neagra uitata pe cadrul geamului mic din fundal prevestind Moartea ce nu poate ocoli acest decor.

Inca din primele minute, spectatorul este introdus in esenta dramei, in triunghiul amoros format de Anca (Ada Simionica), actualul ei sot Dragomir (Ioan Coman), ucigasul primului si macinat de 8 ani de zile de acesta si Gheorghe (Bogdan Farcas), amantul Ancai. Dragomir cade in patima alcoolului in incercarea de a uita crima comisa, insa este macinat de vinovatie si devine un sot absent si obsedat de imaginea raposatului. Gheorghe incearca sa o consoleze pe Anca, dar este rapid scos din scena, accentul punandu-se pe relatia sot-sotie si mai tarziu, drama traita la aparitia nebunului (Nicu Mihoc), cel scapat din ocna dupa invinuirea pe nedrept de a-l fi ucis pe primul sot al Ancai. Interpretarea Ancai, in incercarea de a sublinia deznadejdea si nefericirea, este insotita de cantul la muzicuta. Discutiile intre soti au momente de halucinatie in care Dragomir isi inchipuie ca o sugruma pe Anca, moment introdus inopinat in mijlocul discutiei cu ajutorul unor jocuri de lumini si abandonat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, totul ramanand in imaginatia lui Dragomir. Aparitia nebunului si in final moartea acestuia, construiesc finalul previzibil. Confruntarea dintre nebun si Dragomir este foarte activ redata, Ion fiind cuprins de furie si incercand sa-l inece pe adevaratul criminal intr-o galeata pe care o purta pretutindeni cu el.

Cuvintele definitorii pentru spectacol devin : jocuri de lumina, tenebre si un focus pe actorii principali. Anca, insa, nu reuseste sa-si indeplineasca cu adevarat rolul de sotie napastuita, ci este de cele mai multe ori o sotie inexpresiva si banala. Dragomir se achita mai mult decat onorabil de scenele de betie si delir emotional. Nebunul este interpretat intr-o alta varianta de Andi Vasluianu, insa Nicu Mihoc zugraveste un personaj cu alienare mintala ce duce cu gandul la un copil speriat si docil ce isi accepta soarta cu resemnare. Spectacolul ca un intreg este insa presarat de foarte multe momente de pauza, gandite probabil pentru a marca momentele dramatice, insa devin plictisitoare si apasatoare pentru spectator. Introducerea in atmosfera este magistral realizata, insa continuarea pana la clipele definitorii lasa de dorit si se pierd in momente de umplutura numeroase si apasatoare.

Teatrul „Toma Caragiu", Ploieşti

Nume: Napasta

De: I. L. Caragiale

Regia: Cristi Juncu

Distribuţie: Andi Vasluianu/Nicu Mihoc (Ion), Ada Simionică (Anca), Ioan Coman (Dragomir), Bogdan Farcaş (Gheorghe)

 

Cina cu prietenii

Festivalul m-a adus si in aceasta seara la teatru. Pe scena ArCub am vizionat aceasta piesa ce se mai poate cunoaste si sub denumirea de "Divort in 4". Decorul modern si sala minunata induc o stare ce fac spectatorul sa-si doreasca sa "inspire" teatru. Debutul piesei a fost minunat, interpretarea actoriceasca de un ritm alert si pronuntat introduc spectatorul in cercul intim al familiei prezentate. Scena certii conjugale aproape te face sa crezi ca vei primi o palma si in public daca intervii cu vreo vorba nelalocul ei. Limbajul natural presarat cu cateva injuraturi si apelative colorate fac ca piesa sa fie nerecomandata publicului minor fara a trece insa in sfera vulgarului. Lucrurile se schimba insa dupa ce se trece de punctul culminant cam pe la jumatatea piesei si atmosfera devine apasatoare pentru spectator care asista la scene tot mai lungi(te) de explicatii moralizatoare. Pacat de un inceput bun, actori si decor minunat.

Doi x doi

Pentru a urmari acest spectacol, am pasit pentru prima data in Sala Mica a TNB, proaspat construita si atat de necesara pentru a implini setea avida de cultura ce se observa in ultima perioada la publicul bucurestean. Spectacolul coupe se compune din 2 piese distincte separate printr-o pauza in care se schimba decorul si actorii. Piesa de debut este "Tigrul" de Murray Schisgal, in care se zugraveste prin trairile personajelor, o lume ce nu mai este de mult contemporana si in care grijile si preocuparile tineretului erau de o alta factura. Trairile personajelor si modul cum acestea se descopera, pornind dintr-un cadru violent si finalizand intr-unul erotic, sunt notabile.

Cea de-a doua piesa este "Amantul" de Harold Pinter. Intr-un decor foarte cochet si frumos conturat, se desfasoara cuplul Maia Morgenstern - Mircea Rusu ce apare din ce in ce mai des pe scenele diferitelor teatre din Bucuresti si pare sa reflecte foarte bine imaginea cuplului de varsta medie ce trece prin diverse probleme si drame specifice perioadei. In aceasta ipostaza, cei doi incearca sa ofere putina sare si piper casniciei de 10 ani si se confera situatiei de a face role-playing pentru a-si indeplini cele mai ascunse fantezii sexuale.

Un spectacol inedit presarat cu nume mari ale scenei romanesti asteapta spectatorii la TNB!

D'ale noastre

Am avut ocazia minunata de a ma numara printre spectatorii deschiderii celei de-a 22-a editie a Festivalului National de Teatru. Dupa obisnuitele discursuri scurte si la obiect, am putut urmari din primele randuri un experiment minunat ce poarta semnatura lui Gigi Caciuleanu. Spectacolul inspirat din piesele caragialiene este un mix ce contureaza minunat atmosfera creata in opera sa de conu' Mitica. Rand pe rand apar zugravite in pasi de dans personaje ce apartin unor piese ca : "O scrisoare pierduta", "D'ale carnavalului", "Napasta", "D-l Goe". In decorul minimalist, se pune accent strict pe interpretarea artistica, costume si muzica. Echipa tanara de protagonisti se metamorfozeaza cu o rapiditate uimitoare din personaj in personaj, accentuand trasaturile definitorii si pastrand comicul de situatie. Alegerea pieselor ce au alcatuit coloana sonora mi s-a parut extraordinara, mi-ar placea enorm sa iasa pe un cd-dvd acest mix antrenant cu accente de buddha bar. Insa ce este cu adevarat fabulos este ca balerinii ce evolueaza ca o echipa sudata si cu multa experienta in domeniu este de fapt alcatuita din ACTORI si nu balerini, cum ar putea parea initial. Acestia executa miscarile complicate cu o gratie si usurinta demne de invidiat. Ritmul alert al evolutiei se pastreaza aproape pe toata durata spectacolului, protagonistii schimband personaj dupa personaj si transmitand in functie de fiecare sceneta fie umor, fie profunzime.

Un spectacol deosebit, o surpriza a acestui an ce aduce noutate pe scena nationalului bucurestean!

Miss Daisy si soferul ei

Recomand piesa mai ales celor ce nu au vazut filmul http://www.imdb.com/title/tt0097239/ 

Cuplul Maia Morgenstern - Mircea Rusu m-a incantat inca o data la teatrul Evreiesc. Regizorul Claudiu Goga respecta scenariul si reuseste sa combine toate momentele piesei pe o scena mica, dar impartita corect. Iar cine nu si-a inchipuit vreodata ca o va vedea pe Maia purtand o pereche de pampersi pentru adulti, chiar trebuie sa mearga sa vada piesa.

Nevestele vesele din Windsor

Metropolis a realizat o punere in scena a piesei lui Shakespeare in varianta musical, cu multi actori tineri si cateva vedete menite sa dea spectacolului greutate. Sa incep cu partile bune : per total spectacolul nu pot sa zic ca a fost bun, dar o incercare inedita a lui Tocilescu. George Ivascu a facut un rol savuros, apreciat de intreg publicul dupa hohotele de ras iscate de prestatia dansului. Muzica foarte buna, live, sub semnatura lui Nicu Alifantis este extraordinara. Numerele de step au fost o surpriza placuta, deoarece se intalneste  destul de rar. Adriana Trandafir si-a executat corect rolul, executand o parodie dupa Tina Turner. Nu am inteles de ce catre sfarsitul piesei, cand se planuia pedepsirea lui Falstaff, au trebuit pe fundal sa inceapa 2 din tinerele actrite, care mi s-au parut in plus pe toata durata piesei, sa inceapa un minishow lesbi. Mi s-a parut total nepotrivit cu actiunea si oricum nu cred ca a observat toata lumea ce se petrecea acolo. Dintre toti tinerii actori al cearceafului ce se numeste distributia, un numar destul de mic mi-a atras atentia prin calitatea jocului actoricesc, in rest s-au remarcat doar prin spiritul de turma in a face galagie. Stiu ca domnul Ivascu sustine foarte mult tineretul in cadrul proiectelor dumnealui, insa manifestarile zgomotoase si zbenguite ale unui grup mare de tineri nu mi se mai pare adecvat dupa terminarea liceului. Si revin la obsesia mea cu fumatul: s-a fumat exagerat de mult si ostentativ. Chiar nu se mai pot evidentia niste scene decat prin afisarea fumatului plictisit sau nervos?

Triumful dragostei

Piesa lui De Marivaux la Bulandra iese putin din tipicul acestui teatru al carui program ne-a obisnuit cu piese de o adanca incarcatura emotionala. Intr-un decor minimalist, se desfasoara o farsa amoroasa plina de momente comice. Denaturarea limbii romane pentru a starni rasul este savuroasa, servitorii fiind "suprainsarcinati" cu diverse actiuni de spionaj si inselare a increderii cu buna stiinta, iar valeta printesei se dovedeste a fi o "interventionista" de mare succes. Marian Ralea face un rol foarte bun, iar costumele cu totul deosebite completeaza perfect atmosfera acestui tablou comic.

Ceremonie inedita la Odeon

http://www.teatrul-odeon.ro/diverse/ceremonie-ceai.htm

Evenimentul gazduit de teatrul Odeon si organizat de Chado Urasenke Tankokai Romania, Asociatia Radacini Culturale si Asociatia Ro-bonsai a fost deosebit prin simbolistica si inedit intr-un spatiu european ca Romania. Expozitia de Kimono-uri si origami este deosebita si anunta programarea unor workshopuri in viitorul apropiat.

Ceremonia ca atare a avut loc in sala Studio care a devenit bineinteles arhiplina si a fost prima de acest gen la care am participat. Invitat de onoare a fost o doamna din Japonia, maestra a ceaiului, careia imi este rusine sa spun, dar nu am reusit sa-i inteleg numele corect, ce a efectuat ceremonialul. Din cate ni s-a povestit, dansa este responsabilul pe Europa de promovare a culturii japoneze si in special a ceremonialului ceaiului, fiind si decorata de catre  conducatorul Japoniei.

Aceasta ceremonie speciala are loc intr-o asa numita casa a ceaiului, care este o oaza de liniste si loc de purificare, al carei parc este un filtru ce te purifica pana la intrarea in cabana de ceai. Chanoyu, chado sau sado reprezinta chintesenta Japoniei, toate gesturile executate in acest ritual fiind pur simbolice si se cauta realizarea unui contact fara cuvant intre gazda si musafir. Chanoyu este un act mental in care mintea trebuie sa fie una cu sine si cu momentul.

Ca ritual, acesta are loc in felul urmator : oaspetii intra pe usita special destinata lor, micuta, aplecandu-se pentru a patrunde in incinta, ca simbol al umilintei si respectului, se ofera prajituri pentru a se crea chimia necesara aprecierii cu adevarat al gustului ceaiului. In acest timp, gazda curata obiectele pentru ceai si se prepara ceaiul. Vasul se intoarce de 2 ori inainte de a fi oferit pentru a simboliza dualitatea omului (fata si spate), se bea mai intai cu partea din spate apoi in fata. Se opreste un moment pentru a admira ceramica vasului care este de cele mai multe ori unicat, primul oaspete inapoiaza vasul pe care gazda il curata si ceremonialul se reia in functie de cati invitati sunt la ceremonia respectiva. Catre sfarsit de curata toate vasele si se pun la loc ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Este un ceremonial incantator, plin de semnificatie, asupra caruia ni s-a atras atentia ca este compus din mii si mii de gesturi care au fiecare propria simbolistica.

 

 

La sfarsit, au fost pregatite 50 de portii de biscuit si ceai pentru cei din sala printre care am fost destul de norocoasa sa ma aflu. Acum nu mai trebuie decat sa ajung in Japonia pentru a vizita o casa de ceai adevarata!!

FNT 2012

Joy oh mega joy, incepe mult asteptatul festival de anul acesta. Aici programul : http://www.fnt.ro/Program/p0/

TES

http://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=10151238406376291&set=a.10151225594786291.516471.642031290&type=1&theater
Evident nu avem bilete este raspunsul pe care-l primesc de ceva vreme cand sunt evenimente la TES. Au fost date invitatii si desi nu vin toti, nu pot sa va spun sa veniti si sa nu aveti loc. Sincer incep sa ma enervez.....

Scaunele

Piesa lui Ionesco de la Bulandra in regia lui Felix Alexa este plina de insemnatate sentimentala, iar jocul actoricesc un adevarat regal. Oana Pellea nu dezamageste nici de aceasta data, iar Razvan Vasilescu completeaza cuplul tragic. Singuratatea personajelor in scena, inconjurate de atatea scaune cu invitati imaginari, releva finalul unei vieti (la 95 de ani) ce pare goala si fara semnificatie, insa in care s-au avut mereu unul pe altul. "Maresalul de imobil", sef portar, ce ar fi putut ajunge macar un rege sef sau presedinte sef, este secondat toata viata de o sotie extrem de iubitoare ce traieste prin realizarile sau mai degraba esecurile lui si care-l impinge de la spate si-l preaslaveste, ii ridica moralul, inscaunandu-l in micul regat al existentei lor. Dialogul este impresionant, cred ca fiecare om se poate regasi in cateva replici din piesa, ceea ce face ca spectatorul sa traiasca odata cu personajele. De atatea ori vorbim fara sa ne spunem nimic cu adevarat, iar lucrul acesta ne va lovi la un moment dat ca un tavalug, vom realiza ca am fost condusi de superficialitate sau reavointa sau pur si simplu uitare sau indiferenta.

Gasesc o piesa asemenatoare la Teatrul foarte Mic pe care am avut placerea sa o vizionez cu cativa ani in urma "Ma tot duc" in interpretarea aceleiasi Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu. Dramatismul neintelegerilor cuplului este mascat de prezenta nasucului rosu de clovn care totusi nu poate evita la nesfarsit rezolvarea unor probleme vitale. 

Tante Mame

Tante Mame sau Auntie Mame, in original, scrisa de Patrick Dennis, este un roman care m-a distrat. Personalitatea debordanta a matusicii Mame si modul absolut unic de a-si trai viata si de a-si educa nepotul a fost un adevarat deliciu pentru mine. Replici savuroase, situatii inedite, dar substrat profund si ce aminteste ca familia si bucuria vietii sunt cele mai importante aspecte din viata unui om. Filmul a fost dragut, dar nu corespunde in totalitate cu cartea, ba sunt si taiate vreo 2 capitole care consider ca ar fi fost la fel de savuroase pe pelicula. Rosalind Russel face un rol minunat, iar filmul poate fi vizionat intr-o duminica in familie cu o sticla de sampanie in fata, dupa obiceiul lui Mame.

http://www.imdb.com/title/tt0051383/

The big year

Un film dragut, usurel, plin de pasarele uimitoare si foarte frumoase, cu substrat de apreciere a lucrurilor cu adevarat importante in viata ca familia. Ce am invatat nou este ca cel mai frumos ritual de imperechere al pasarilor il au vulturii plesuvi de pe continentul Nord American: cand se intalnesc indragostitii in vazduh , la un moment dat se prind unul de celalalt cu gherutele si incep un picaj de la inaltimi incredibile inlantuiti, redresandu-se in ultimul moment inainte de a se izbi de pamant.

http://www.imdb.com/title/tt1053810/

True Grit

Desi nu sunt fan filme country, asta este un amestec dragut de comedie si bildungsroman in care Matt Damon este imaginea intruchipata a taranoiului texan cu prune in gura.
http://www.imdb.com/title/tt1403865/